METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE SELECŢIE ŞI INIŢIERE A ELEVILOR CU APTITUDINI PENTRU PRACTICAREA SPORTULUI DE PERFORMANŢĂ ÎN CADRUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU PROGRAM SPORTIV

Art.19. (1)Selecţia reprezintă activitatea desfăşurată permanent de specialiştii domeniului în vederea depistării elevilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea sporturilor.

(2)Selecţia se realizează pe baza criteriilor, testelor şi probelor adecvate fiecărei discipline sportive. Criteriile sunt de natură biologică, motrică, psihologică şi socială. În cadrul acestora se stabilesc teste, probe şi norme metodologice.

(3)Activitatea de selecţie şi iniţiere cuprinde fazele iniţială şi intermediară.

(4)Selecţia iniţială are drept scop concentrarea elevilor cu aptitudini pentru o anumită disciplină, parcurgând un demers didactic de iniţiere şi aderare la un program stabil de antrenament – stadiul I - antrenamentul de bază orientat (A.B.O.), caracterizat de continuitate.

(5)Selecţia intermediară va marca începutul stadiului al II-lea - antrenamentul specializat sau specializarea timpurie (A.S.T.), potrivit cu disponibilităţile elevilor de a obţine cele mai bune performanţe în anumite discipline sportive/posturi în cadrul unor echipe/probe.

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII

PARTICIPAREA ELEVILOR LA ACTIVITĂŢILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN FUNCŢIE DE STAREA LOR DE SĂNĂTATE

Art.12. Funcţia principală a educaţiei fizice şi sportului este de a optimiza sănătatea elevilor, folosind mijloace, metode şi tehnologii diferenţiate, astfel încât de efectele acestor activităţi să beneficieze toţi elevii, indiferent de nivelul aptitudinilor sau al capacităţilor de mişcare.

Art.13. Participarea elevilor la activităţile de educaţie fizică şi sport este condiţionată de prezentarea avizului medical “apt pentru efort fizic”. O situaţie particulară este aceea în care unii elevi sunt în incapacitate de a depune eforturi fizice, fiind scutiţi medical. 

Art.14. Metodologia privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi sport pentru elevi şi Baremul medical cuprinzând afecţiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educaţie fizică şi sport, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării, sunt obligatorii pentru toate unităţile de învăţământ.

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ

                       ŞI SPORT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR  

Art.8. Formele de organizare curriculară a activităţilor de educaţie fizică şi sport în învăţământul preuniversitar sunt următoarele:

a)    ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

-     activitatea de educaţie fizică cu grupa

b)   ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

-     lecţia de educaţie fizică

-     lecţia de pregătire sportivă practică (clasele vocaţionale cu program sportiv)

-     lecţia opţională

c)    ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL

-     lecţia de educaţie fizică

-     lecţia de pregătire sportivă practică (clasele vocaţionale cu program sportiv)

-     lecţia opţională

d)   ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL

-     lecţia de educaţie fizică

-     lecţia de pregătire sportivă teoretică, cls. XI-XII, clase vocaţionale cu program sportiv

-     lecţia de pregătire sportivă practică, cls. IX-XII, clase vocaţionale cu program sportiv

-     lecţia de atac şi apărare, cls.IX-XII, profil militar

e)    ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPORTIV SUPLIMENTAR

-     lecţia de pregătire sportivă practică/antrenament sportiv

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII

ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

CAPITOLUL I

ROLUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Art.1. Educaţia fizică şi sportul sunt componente ale educaţiei globale, prin conţinutul lor, influenţând sănătatea, creşterea şi dezvoltarea corpului, dezvoltând motricitatea, procesele şi fenomenele psihice şi favorizând socializarea. În acest context, funcţiile educaţiei fizice şi sportului sunt de natură biologică, motrică, psihologică şi socială, ceea ce corespunde conceptului de dezvoltare echilibrată şi integrată a personalităţii.

Art.2. Legea învăţământului precizează că educaţia fizică şi sportul constituie disciplină de învăţământ. Legea educaţiei fizice şi sportului stabileşte că „educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat”. În consecinţă, în învăţământul preuniversitar educaţia fizică şi sportul figurează atât ca activităţi curriculare, cât şi ca activităţi extracurriculare.

Art.3. Educaţia fizică este o formă de educaţie care valorifică mişcarea pentru dezvoltare corporală, comunicare, formare de deprinderi motrice şi atitudini favorabile privind practicarea exerciţiilor fizice pe tot parcursul vieţii.

Art.4. Sportul este parte a culturii, fiind înţeles, încă de la începuturile sale, ca mijloc ideal pentru menţinerea stării de sănătate, pentru formarea corpului şi a caracterului, trăsătura sa principală fiind întrecerea, care stimulează dorinţa de afirmare şi, implicit, obţinerea unor performanţe.

Proiectarea instruirii pe competenţe

            Proiectarea instruirii în formele sale de bază (planificarea calendaristică anuală şi proiectarea unităţilor de învăţare) se poate realiza în conformitate cu elementele metodologice principale, redate în documentele din Curriculum Naţional şi cu modelele prezentate în ghidurile corespunzătoare.

            Această proiectare are tradiţii pentru învăţământul liceal, cu origini care au aproape un deceniu (odată cu realizarea primei programe pe competenţe, la clasa a IX-a).

            Proiectarea pe competenţe se bazează pe câmpul conceptual şi metodologic cunoscut, prin care sunt definite: proiectarea calendaristică anuală, unitatea de învăţare, proiectarea unităţilor de învăţare, competenţele specifice, competenţele generale, conţinuturile, detalieri ale conţinuturilor, resurse educaţionale, metodele de evaluare etc.

            Pentru proiectarea instruirii în învăţământul gimnazial, există experienţa proiectării pe obiective (în care obiectivele de referinţă sunt finalităţile procesului de învăţământ) practicată, mai mult sau mai puţin constant, ca reflectare a concepţiei promovate de ghidurile metodologice corespunzătoare.

            Proiectarea pe competenţe şi pe obiective au în comun un model relativ invariant de rubricaţie. Diferenţele apar în momentul în care se realizează trecerea de la proiectul instruirii, la aplicarea sa în practică.

            Prin obiectivele de referinţă se urmăreau anumite finalităţi (concretizate sau nu în obiective de învăţare), cu o formulare aparent mai vagă şi cu posibilitatea realizării unei „învăţări în sine”.

Elemente ale organizării instruirii în gimnaziu

   Modificarea principală propusă de forma actuală a curriculum-ului o reprezintă:

            -         trecerea de la centrarea învăţării pe obiective la centrarea învăţării pe dobândirea de competenţe;

            -         trecerea de la geografia de tip descriptiv spre un demers de învăţare care încurajează înţelegerea relevanţei geografiei pentru viaţa cotidiană;

           -         stimularea interesului elevilor de a cunoaşte direct, de a investiga şi de a înţelege faptul geografic imediat;

           -         înţelegerea importanţei protecţiei mediului ambiant pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată.

           -         depăşirea – ori de câte ori este nevoie – a spaţiul sălii de clasă, realitatea înconjurătoare fiind orizontul cel mai potrivit de înţelegere a faptului geografic.

Structura programei cuprinde: competenţele generale urmărite pe tot parcursul gimnaziului, sistemul de competenţe specifice, conţinuturi, precum şi sugestii metodologice generale pentru fiecare clasă.

Organizarea internă a disciplinei pe niveluri de învăţământ

      1. Competenţe generale ale geografiei ca domeniu educaţional

Competenţele generale ale geografiei ca domeniu educaţional, redate mai jos, acoperă cele opt domenii de competenţe cheie, dar nu într-o ordine integral biunivocă.

(1) Utilizarea terminologiei (generale şi specifice) în prezentare, descrierea şi explicarea realităţii geografice (cu sisteme, structuri, elemente, procese şi fenomene caracteristice).

(2) Utilizarea corectă a denumirilor proprii şi a terminologiei în limbi străine

(3) Transferarea elementelor semnificative din matematică, ştiinţă şi tehnologie (domenii, discipline, metode, legi, modele, structuri) la studierea mediului înconjurător ca întreg şi a sistemelor sale componente.

(4) Relaţionarea realităţii geografice (elemente, fenomene, sisteme şi structuri) cu reprezentarea ei cartografică şi grafică.

Acesta este un domeniu de competenţe care subliniază specificul geografiei ca ştiinţă şi disciplină şcolară. 

(5) Utilizarea elementelor de bază ale tehnologiei societăţii informaţiei (TSI) în instruirea prin geografie şi prelucrarea informaţiilor cu un conţinut prevalent geografic.

(6) Identificarea dimensiunii sociale, civice şi antreprenoriale a caracteristicilor spaţiului geografic.

(7) Aplicarea unor deprinderi (abilităţi) şi metode generale de învăţare pentru o pregătire permanentă asumată.

(8) Elaborarea unor modele antreprenoriale ale spaţiului geografic.

(9) Sensibilizarea şi deschiderea culturală prin structuri interdisciplinare şi disciplinare de percepere a dimensiunii culturale a existenţei contemporane.

Competenţele - cheie şi geografia şcolară

Competenţele - cheie sugerate de Comisia Europeană

Comisia Europeană, prin directoratul general pentru educaţie şi cultură, a realizat un demers derulat pe mai mulţi ani (2002 – 2006), concretizat într-un raport final asupra principalelor elemente care derivă din implementarea programului „Educaţie şi formare 2010” în perspectiva compatibilizării sistemelor educaţionale din ţările Uniunii Europene.

 În accepţiunea Comisiei Europene, definiţia competenţelor – cheie este următoarea: „Competenţele - cheie reprezintă un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, deprinderi (abilităţi) şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru incluziune socială şi inserţie profesională. Acestea trebuie dezvoltate până la finalizarea educaţiei obligatorii şi trebuie să acţioneze ca un fundament pentru învăţarea în continuare, ca parte a învăţării pe parcursul întregii vieţi”.

Din această definiţie şi din analiza specificului competenţelor – cheie rezultă următoarele:

     -          competenţele se definesc printr-un sistem de cunoştinţe – deprinderi (abilităţi) – atitudini;

     -          au un caracter transdisciplinar implicit;

     -          competenţele – cheie reprezintă într-un fel finalităţile educaţionale ale învăţământului obligatoriu;

     -          acestea trebuie să reprezinte baza educaţiei permanente.

Domeniile de competenţe - cheie cuprind: cunoştinţe, abilităţi (aptitudini, deprinderi), atitudini.