EDUCAŢIA GLOBALĂ

 - REPERE METODOLOGICE -

4.      ACTIVITĂŢI – PLANIFICARE, ORGANIZARE ŞI EVALUARE

4.1.            PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR: PERSPECTIVĂ, RESURSE, COOPERARE

Activităţile din sfera educaţiei globale pornesc de la premiza parteneriatului, a valorizării experienţei fiecărui partener, a comunicării clare, a înţelegerii depline a rolului asumat şi a responsabilizării. Pe scurt, nu trebuie neglijat potenţialul nici unui posibil partener, nu trebuie emise presupuneri asupra cunoştinţelor şi abilităţilor sale şi se recomandă ca atunci cand ai dubii, este mai bine să întrebi.

Oganizarea activităţilor presupune urmărirea cîtorva paşi esenţiali în atingerea succesului:

·        implicarea potenţialilor parteneri şi planificarea activităţilor din timp;

·        verificaţi dacă s-a mai realizat vreo activitate similară şi care a fost impactul acesteia;

·        evitaţi repetarea activităţilor fără impact;

·        flexibilitate şi receptivitate la ideile noi;

·        valorificaţi creativitatea fiecărui membru al echipei şi al fiecărui partener;

·        valorificaţi toate resursele; acestea trebuie să fie pozitive, şi nu stereotipe, definitorii sau cu valoare de „adevăr absolut”;

EDUCAŢIA GLOBALĂ

 - REPERE METODOLOGICE -

3.      ABORDAREA PEDAGOGICĂ ŞI METODE 

Strategiile pedagogice frecvente utilizate în predarea educaţiei globale se disting prin:

·        centrarea pe elev – nu numai în ceea ce priveşte metodele, ci şi interesele de cunoaştere ale acestuia;

·        utilizarea dialogului – actul dialogic implică un procres continuu de explorare critică şi creativă a lumii;

·        promovarea relaţionării cunoştinţelor;

·        dezvoltarea gândirii critice

·        promovarea valorilor şi formarea atitudinilor,

·        promovarea abordării holistice a problemelor,

·        identificarea nevoilor comunităţii.

EDUCAŢIA GLOBALĂ

 - REPERE METODOLOGICE -

CUNOŞTINŢE, ABILITĂŢI, ATITUDINI ŞI VALORI

2.1.            CURRICULUM, CUNOŞTINŢE ŞI ABILITĂŢI

Specificitatea curriculumului educaţiei globale constă, în principal, în importanţa pe care educatorii şi şcolile care implementează acest proiect o acordă subiectelor care:

·        determină cooperarea internaţională şi sensul responsabilităţii globale;

·        oferă oportunităţi de învăţare diverse referitoare la dimensiunile viitorului;

·        stimulează gândirea critică şi implicarea elevilor în forme neconcondiţionate;

·        conduc la rezultate ce reflectă conexiunea între „CE” şi „CUM” să predai şi să înveţi, dincolo de simpla abordare şi inserare a temelor referitoare la problemele contemporane şi rezolvare a lor în cadrul unor obiecte de studiu. 

EDUCAŢIA GLOBALĂ

 - REPERE METODOLOGICE -

1. CONTEXT

1.1.            GLOBALIZAREA, EDUCAŢIA  ŞI EDUCAŢIA GLOBALĂ

Ca rezultat al legăturilor de cooperare şi interdependenţă dintre şări, lumea în care trăim a evoluat într-un singur sistem social. Relaţiile economice mondiale – datorate în mare parte companiilor multinaţionale, relaţiile sociale, mijloacele moderne de comunicare şi transport ce permit un flux rapid al informaţiilor, bunurilor şi chiar al persoanelor, reprezintă atât cauzele, cât şi caracteristicile globalizării ca proces care susţine lumea interdependentă.

Schimbările geo - politice majore din ultimii ani, provocările mediului şi procesul accelerat al conştientizării nevoii de dezvoltarea durabilă şi justă au conferit greutate problemei globalizării şi efectelor ei.  Astfel, peste tot în lume, conştiinţa schimbării globale şi necesitatea cooperării internaţionale au determinat semnarea de convenţii şi declaraţii, iniţierea de campanii promovate de organizaţii internaţionale ca ONU, UNESCO, OECD, OSCE şi Consiliul Europei.

Printre cele mai cunoscute documente internaţionale pot fi menţionate:

·        Recomandarea privind educaţia pentru întelegere internaţională, cooperare, pace şi educaţie în conxiune cu Drepturile omului şi Libertăţile fundamentale – Conferinţa generală UNESCO, Paris – 19 noiembrie 1974;

·        Agenda 21, Cap. 36: Promovarea educaţiei, a conştientizării publice şi formării – Conferinţa ONU pe probleme de mediu şi dezvoltare, Rio de Janeiro – 3 – 14 iunie 1992;

·        Declaraţia Educaţiei Globale de la Maastricht – Congresul Educaţiei Globale, Maastricht – 15 – 17 noiembrie 2002;

·        Decada ONU a Educaţiei pentru dezvoltare durabilă 2005 – 2014, Planul internaţional de implementare, ianuarie 2005.

EDUCAŢIA GLOBALĂ

 - REPERE METODOLOGICE -

1.      CONTEXT

- SCOP ŞI OBIECTIVE

2.      CUNOŞTINŢE, ABILITĂŢI, ATITUDINI ŞI VALORI

3.      PERSPECTIVE ŞI METODE

4.      ACTIVITĂŢI – PLANIFICARE, ORGANIZARE ŞI EVALUARE

5.      REPREZENTAREA ROMÂNIEI  ÎN CADRUL PROIECTULUI

6.      RESURSE INFORMAŢIONALE

PRECIZĂRI

pentru aplicarea Ordinului M.E.C.I. nr. 5132/10.09.2009

privind organizarea şi desfăsurarea

activităţilor specifice funcţiei de diriginte 

În atenţia directorului,  coordonatorului de proiecte şi  programe educative şcolare şi extraşcolare, responsabilului comisiei metodice a ariei „Consiliere şi orientare”, cadrelor didactice-diriginţi, învăţătorilor, educatoarelor

Având în vedere Ordinul M.E.C.I. nr. 5132/10.09.2009 şi Anexa 1 a acestui Ordin privind activităţile specifice funcţiei de diriginte şi prevederile metodologice referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice funcţiei de diriginte, 

I. Numirea, subordonarea, statutul şi fişa postului dirigintelui:

Coordonarea activităţilor clasei de elevi se realizează de către un diriginte, numit de directorul unităţii de învăţământ, dintre cadrele didactice de predare şi de instruire practică (profesori, maiştri-instructori, învăţători, educatoare), ce predau la clasa/grupa respectivă.

• Directorul unităţii de învăţământ numeste diriginţii, respectând principiul continuităţii şi performanţei, după consultarea cu sefii catedrelor/ai comisiilor metodice, cu seful comisiei diriginţilor/coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare.
• Funcţia de diriginte devine obligatorie pentru personalul didactic învestit de director cu această responsabilitate.
• Activităţile specifice funcţiei de diriginte sunt prevăzute într-o anexă la fisa postului cadrului didactic de predare şi de instruire practică investit cu această responsabilitate.
• Pentru activităţile educative, dirigintele se află în subordinea directă a directorului/directorului adjunct care răspunde de activitatea educativă şcolară şi extraşcolară din unitatea de învăţământ.

EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE

Sintagma scoala pentru diversitate este echivalenta sintagmei scoala pentru toti si reprezinta dezideratul maximei tolerante in ceea ce priveste diferentele fizice, socioculturale, lingvistice si psihologice existente intre copii/elevi, misiunea fiind aceea de a le oferi tuturor posibilitatea de a invata in functie de ritmul, capacitätile si nevoile proprii si de a se exprima conform trasaturilor individuate de personalitate.

Ideea care anima acest tip de scoala este aceea ca finalitatea fundamentalá a sistemului national de invatamant consta in a forma cetateni care sunt membri ai aceleiasi matrice sociale si care impartasesc valori comune. Prin urmare, scoala reprezinta numai un segment al sistemului social, iar schimbarile din cadrul ei nu pot avea succes in absenta unor schimbari dirijate la nivelul celorlalte segmente. Acest fapt impune gandirea unor structuri care sa imbine flexibil si eficient demersurile din toate domeniile, proces care implica formarea unei atitudini pozitive fata de integrare intr-o perspectiva cat mai apropiata, fata de incluziune. Aceastä atitudine manifestata la nivelul intregii societati trebuie sa respecte principiul normalizarii, adicä asigurarea accesului, pentru toate categoriile de persoane, la tiparele existentiale si la conditiile de viata cotidiana, cat mai apropiate de normele considerate firesti pentru o viata obisnuita.

METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE ŞI CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR

Cunoaşterea psihologică de către profesor a elevilor este complexă şi dificilă, dar, este şi extrem de profitabilă pentru elevul în cauză, pentru activitatea lui, sau pentru colectivitatea în care trăieşte. În vederea realizării ei cât mai adecvate, psihologia pune la dispoziţia profesorului un ansamblu de metode.

Metode şi procedeele utilizate în cunoaşterea şi caracterizarea psihopedagogică a elevilor sunt:

1) Observaţia psihosocială — presupune un contact direct cu realitatea colectivului asigurând obţinerea unor date reale, care vor fi prelucrate şi interpretate.

Avantajul pe care îl prezintă această metodă îl constituie faptul că dirigintele este o persoană ce deţine cunoştinţe psihopedagogice fiind pregătită pentru a face astfel de observaţii şi, mai mult decât atât, el este coparticipant la viaţa colectivului, exercitându-şi calitatea de observator din interior, fără ca fenomenele şi manifestările supuse observaţiei să fie deturnate.

2) Tehnicile sociometrice sunt destinate înregistrării şi măsurării configuraţiei şi intensităţii relaţiilor interpersonale din interiorul unui grup social.

In ansamblul tehnicilor sociometrice sunt incluse testul sociometric, matricea sociometrică, indici sociometrici sociograme, cadranele sociometrice.